Ce se poartă la Neversea? - MIRCEA BRAVO

Pentru chestii mai serioase (colaborări, promovări, booking, premii), aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși).
Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creem cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Comentarii

1. Serbanski

SerbanskiAcum 11 luni

Cel mai blana mi s a parut ca le ai introdus pe acele fete citind dar si pe maestrul Mariciu:)) Si Bunescu pe fundal:))) Denis de la The Montans este foarte modest si cool

2. Gamer Insanity

Gamer InsanityAcum 3 luni

Deci...fără deci//salut ....fără salut😱😱😱🤣🤣🤣

3. Ionel Popa

Ionel PopaAcum 3 luni

Pt toti astia care faceti tot felul de comentarii. Nu aveti nici un drept sa judecati voi pa nimeni. Sunt tineri care asa considera ca se distreaza .si bravo lor! Sunteti niste frustrati Probabil ca voi astia ascultati manele O zi buna de la New York

4. MANELISTU' MAFIA ROMANEASCA

MANELISTU' MAFIA ROMANEASCAAcum 3 luni

Pana nu o sa fie Manelisti acolo la Nevarsea nu o sa vin mai bine ma plimb prin afara:)))

5. haha hahaha

haha hahahaAcum 3 luni

Plin de cocalari si pitipoance atitudine de 2 lei , vai de steaua lor !!!

6. Adrian T.

Adrian T.Acum 3 luni

Cine e tipa de la 2:10? :)) *intreb pentru un prieten

7. Zamfir Florin

Zamfir FlorinAcum 3 luni

09:45 cocalar electronic in devenire

8. Zamfir Florin

Zamfir FlorinAcum 3 luni

Sa faci un video si de la Sunwaves :))

9. Bă Bro

Bă BroAcum 4 luni

8:07 fetele acelea ti au dat impresia ca sunt doua lesbience ce ar avea nevoie de unu intre ele 😂😂

10. 3mariusx

3mariusxAcum 4 luni

Pfai ce de Head and shoulders la 1:37 🤣🤣🤣😂😂😂🙈

11. Aurelian Juletecan

Aurelian JuletecanAcum 4 luni

Motanu respect ✌

12. Annatino Joy

Annatino JoyAcum 5 luni

Face lumea plaja? Cerul este alb in loc de albastru și soarele este astupat Mulțumim pentru geoengenering psihopaților care modificați vremea

13. Alexandra Macavei

Alexandra MacaveiAcum 9 luni

Ce gesturi are aia de la 2:09, mi-e scârbă

14. Adrian T.

Adrian T.Acum 3 luni

mai exact? :))

15. Silviu Raulio

Silviu RaulioAcum 10 luni

Min 5:54 "Ba, daca gat pwle la mate..." =))))

16. Silviu Raulio

Silviu RaulioAcum 10 luni

Cat de frumos se exprima o fata citita

17. Adrian Petre

Adrian PetreAcum 10 luni

Papucii astia sunt de plaja sau ai poerdut un pariu ? 😂🤣🤣

18. Adrian

AdrianAcum 10 luni

11:10 ce atmosfera de priveghi! ce dracu? ce e cu muzica aia la un festival? 🤔

19. beNNNz NazZ'

beNNNz NazZ'Acum 4 luni

😂 tradiția

20. Norbert Neszly

Norbert NeszlyAcum 10 luni

Ce de hateri, mai bine lasati ura la o parte ca nu va face bine. Treziti-va, relax, zici ca sunteti bunici hahahaha, fiecare e liber sa fie cum vrea, atata timp cat se simte bine. Mai bine a-ti lucra la dezvoltarea voastra personala sa invatati cum sa fiti oameni mai buni si sa atrageti energii pozitive in viata voastra. Good vibes only rogos.info/video/loKc256suKStn7Y.html

21. Mihai Cosmin

Mihai CosminAcum 10 luni

Nu ştiam unde au dispărut ,,tinerii frumoşi şi liberi" :-O :-)) Acestea sînt spectacole pentru ,,pulime". De aceea sînt promovate astfel de nonvalori, ca să se facă diferenţa între oamenii serioşi şi resturile... Un om serios şi cu statut, nu vei vedea niciodată cu ţinută aşa destrăbălată şi aşa aere, impresii şi figuri pe cap.

22. Lei Wulong

Lei WulongAcum 10 luni

La Neversea se poarta cat mai multe droguri. Romani, stati linistiti, DIICOT vegheaza pentru voi. DIICOT si SRI au devenit OPC-ul drogatilor. Noa, drogatii astia ne vor plati noua pensiile.

23. nicu popescu

nicu popescuAcum 10 luni

Sotia mia ales chilotii izmenele..... Ca eu is ..........Și ea are dreptate.....Altu.....ca nevastă MEA......iz ză bos

24. UpWeGo RO

UpWeGo ROAcum 10 luni

ce ii cu sunetul mai Mircea? suna rau de tot

25. GRG

GRGAcum 10 luni

7:53 sunt yeezy uri🤦🏻‍♂️

26. Val Serb

Val SerbAcum 10 luni

Ultima era imbracata misto dar avea caracterul cel mai urat dintre toate. “ Eu n am nevoie de un chocker sa arat ca am personalitate !” 🤢

27. Lew Chain

Lew ChainAcum 10 luni

10:25 Wow wow 🤠

28. Corlaciu Vasile

Corlaciu VasileAcum 10 luni

Numai tamponate

29. Robert Bocsitan

Robert BocsitanAcum 10 luni

Ce pe cocaina i aia cu bocanci

30. Seliște Valeria

Seliște ValeriaAcum 10 luni

Nu le lasau pe fete sa intre daca nu aveau silicoane puse !

31. alexandru mateescu

alexandru mateescuAcum 10 luni

nu prea le ai cu engleza coitze

32. Moraru Lucian

Moraru LucianAcum 10 luni

astea expira si respira basini non stop

33. Eugen Pan

Eugen PanAcum 10 luni

sa-mi sugi pula de papagal expirat..

34. lorena

lorenaAcum 10 luni

Fata de la min 6'35 seamana foarte bine cu Cameron Diaz

35. HEMI345

HEMI345Acum 10 luni

La sex 😄

36. Smau Sebastian

Smau SebastianAcum 10 luni

11:35 Imi place omul, o vestimentatie foarte ok :)

37. Smau Sebastian

Smau SebastianAcum 10 luni

9:28 Legenda spune ca asta e pescar :))

38. beNNNz NazZ'

beNNNz NazZ'Acum 4 luni

😂😂 peste, plasa...

39. TRILL XO

TRILL XOAcum 10 luni

6:50 this is why i came all this road along

40. beNNNz NazZ'

beNNNz NazZ'Acum 4 luni

41. Mihai Elisabeta

Mihai ElisabetaAcum 10 luni

Nu zic ca domnisoarele din clip sunt geniale sau punctul 0 al culturii,dar nici "reporterul" nu e prea departe de ele.Are un stil total dezagreabil de a vorbi,replicile sunt obosite si pare ca e setat pe atatc.Dar stiti cum vine,daca vrei sa pari tu destept,te duci sa te dai smecher la cei mai prosti decat tine,ca intr-un altfel de cerc nu faci fata...💀💀💀

42. marius morar

marius morarAcum 10 luni

8:07 kilometraju rupt la astea doua...greu pe Italea, Spanea

43. Țon ping

Țon pingAcum 6 luni

Colege cu doamna mă ta.

44. FAKE_Catalinn 1

FAKE_Catalinn 1Acum 10 luni

la neversea se poarta boabe

45. George Novaceanu

George NovaceanuAcum 10 luni

Bravo Mircea ! Zi-mi te rog unde gasim.fetele de la min 8:47 pe videochat ... multe fițe bai baiatule!

46. shoot the head

shoot the headAcum 10 luni

ar fi mai ok sa fie neversea toata vara ca sa nu mai vina toti cocalarii si toate paraşutele in vamă, mulțumesc anticipat 😗😁 lasati ne va rog frumos vama pentru noi astia mai "diferiti"

47. Tsetsi

TsetsiAcum 10 luni

Woman looks like cameron

48. Adriana Scurtu

Adriana ScurtuAcum 10 luni

Cât de interesante se dau fetele de la începutul video ului! :))

49. Ionut Sandu

Ionut SanduAcum 10 luni

rogos.info/video/lqB4zKDS06aveqo.html

50. daniel titica

daniel titicaAcum 10 luni

La socializare/caterinca esti ce trebuie,bv

51. Dan Rogin

Dan RoginAcum 10 luni

adi minune anul asta, la anul o sa fie guta la moda

52. Victor Cherecheş

Victor CherecheşAcum 10 luni

Esti un muist! Nici macar nu saluti cand te saluta omul😔

53. Ella Clueless

Ella CluelessAcum 10 luni

Ce a ajuns lumea asta!!!!!🤢🤢🤮🤮🤮Numai stiu oamenii sa se simta ei insisi ,vestimentatia,pozele ,fitele au mai mare importanta decat momentul prezent!!Unii isi dau seama ca au fost acolo cand ajung acasa si vad pozele😖

54. Costin S

Costin SAcum 10 luni

de cand cu instagramul, toate arata la fel, mari dive, pretioase, coborate de pe covorul rosu de la Cannes, nu poti respira de cat gaz metan e in jur. smecheria s-a nascut in Romania.

55. Alecs

AlecsAcum 10 luni

numa tzoape aere si basini la mizeria asta de festival. nota 10 pt tine si denis insa restu oamenilor jaleee

56. Hxdtrws Uytfgbfr

Hxdtrws UytfgbfrAcum 10 luni

Doamne .. proaste sunt fetele astea.

57. SKIMODE10

SKIMODE10Acum 10 luni

Blonda de la 10:24 a mai "jucat" intr-un video de-al tau..... "Masina de stat in Bucuresti" din 2017, aceaiasi Blonda de la 0:17. Frumoasa re-aparitie.... 😎😎😎

58. Raul Pașca

Raul PașcaAcum 10 luni

Mariciu si Bunescu fac tot vlogul :))))

59. ALEX AMERICANU SĂ MOARĂ STANȚA

ALEX AMERICANU SĂ MOARĂ STANȚAAcum 10 luni

Cele mai tari videoclipuri Mircea bravo

60. ALEX AMERICANU SĂ MOARĂ STANȚA

ALEX AMERICANU SĂ MOARĂ STANȚAAcum 10 luni

Boss te am văzut pe plaja

61. Lovin Alex

Lovin AlexAcum 10 luni

Bine zis Denis :)

62. Cîrstea Milian

Cîrstea MilianAcum 10 luni

Chiloți tanga se poarta

63. Hunterkill

HunterkillAcum 10 luni

12:53 Genial

64. mi mi

mi miAcum 10 luni

Care milioane de oameni?

65. DAVID ϟFF

DAVID ϟFFAcum 10 luni

12:54 mama ce ma speriat ala din spatele lui Mircea😂

66. Ringo Par

Ringo ParAcum 10 luni

Ești profesor tată! Felicitări!Nu ai treabă cu cele regizate dar ești forță pe genul acestui video.

67. stoican george

stoican georgeAcum 10 luni

Panarame....

68. He Bo Jr.

He Bo Jr.Acum 10 luni

3:38 perfect..

69. j l

j lAcum 10 luni

Prostie . Multa

70. ALiN BELBE

ALiN BELBEAcum 10 luni

Caterinca tot Timpul...:))

71. Georgeta Ungureanu

Georgeta UngureanuAcum 10 luni

rogos.info/video/d4ht04qWu5tqnrI.html

72. Pablo Escobar

Pablo EscobarAcum 10 luni

11:31 zici că e vitaly😂😂

73. nicktk

nicktkAcum 10 luni

Seara bagam ACM :)

74. Costel Iorgu

Costel IorguAcum 10 luni

Bune gagicile oricum nu se compara cu ucrainencele....alea is top nr 1..

75. Alex

AlexAcum 10 luni

7:09 Tana Mongeau =)))))

76. Vasi

VasiAcum 10 luni

10:30 nu are nevoie de accesorii ca sa o faca sa se simta bine, doar de buze pompate

77. alan chiru

alan chiruAcum 10 luni

Durex au Durex la poseta ?

78. GabyKatut

GabyKatutAcum 10 luni

Nu stiu unde le-a gasit Mircea pe astea majore, ca eu am vazut 99% numai copile de 12-14 ani imbracate ca centuristele de 30.

79. LilShaco

LilShacoAcum 10 luni

Mariciiiuu

80. moraru100

moraru100Acum 10 luni

Mare nebunatic mai esti!!🤣😂🎈🎉🤹‍♂️😘

81. AdyVenom

AdyVenomAcum 10 luni

Se poarta prostia din abundenta curvasareala si cocalarismul

82. Govor Marian Cosmin

Govor Marian CosminAcum 10 luni

Prostia! Bineînțeles ,doar în Romania

83. Somnivers

SomniversAcum 10 luni

Cocaina si Cocalari.

84. MrZbangzbang

MrZbangzbangAcum 10 luni

,, O campanie reusita Peroni care spune : Pune-o carte lang-o bere. " :)))))) tare de tot, Mircea Bravo un baiat de nota 10

85. Atlason

AtlasonAcum 10 luni

din 3 incercari am reusit sa ma uit la clip, din cauza ,,cringeului" esti mult prea agresiv cand faci interviuri

86. Adelin Ciobanu

Adelin CiobanuAcum 10 luni

Ionești(::::